Dani Samfira, 21 de ani: relația mea cu dermatita atopică a fost cu suișuri și coborâșuri. O lungă perioadă de timp nu m-a deranjat prea tare. Era acolo, o prezență discretă, apărea și dispărea. Cel mai mult mă supăra în vacanțele petrecute la rudele noastre din Moldova. Cum treceam munții, eu fiind din zona Sibiului, începea criza. Pielea se înroșea, mă mânca, respiram mai greu. Totuși, chinul nu dura mai mult de două săptămâni.

Pe la 17 ani, însă, dermatita a devenit un dragon care scuipă foc. În zona încheieturilor și a capului pielea era roșie. Mă scărpinam până îmi făceam răni care nu se mai închideau. Se simțea ca și cum o lamă de cuțit ar fi pătruns în carne până la os. Rănile acumulau un lichid galben care curgea, motiv pentru care eram mai mereu ud în cap și pe corp. Noaptea mâncărimile erau crunte, nu dormeam, iar ziua eram somnolent.

Cu toate acestea, mă consider un tip norocos. Din mai multe motive. În primul rând, pentru că nu am fost niciodată singur în această poveste. Atunci când dermatita mea a devenit severă, am mers pe un drum bătătorit. Fratele meu mai mare, care avea o formă de dermatită atopică mai agresivă ca a mea, făcuse deja cărarea pentru mine. Lui i-a fost mai greu să ajungă la tratamentul potrivit. Abia după zeci de consultații la medici diferiți – hematolog, alergolog, diferiți dermatologi – a primit ajutorul care trebuia. La mine a fost mai simplu.

În al doilea rând, pentru că oricât de neverosimil ar părea, dermatita mea atopică m-a făcut mai optimist. Am învățat de mic că ceea ce nu te doboară te întărește. A fost o vreme când am simțit neputință, dar au fost oameni lângă mine, ca prietena mea, stâlpul meu, care mi-au dat încredere că totul pe lumea asta are o rezolvare. Astăzi pot spune că nu boala mă controlează pe mine, ci eu pe ea.

Faptul că am o boală cronică mi-a dat și o nouă perspectivă în viață. Îmi spun mereu că putea fi mai rău. Puteam să am o boală rară greu de diagnosticat, puteam să sufăr de ceva ce nu are tratament.

Acum am 21 de ani și viața e frumoasă! Dermatita a devenit o umbră. Au rămas cicatricile iar disconfortul e undeva sub 2%. Am prieteni, viață socială, fac activități care mă scot din monotonie și îmi dau adrenalină.

Un singur sfat am pentru cei care au simptome de dermatită atopică: NU AMÂNAȚI ! Nu vă îmbătați cu apă rece, dermatita atopică nu trece de la sine. Chiar dacă vă păcălește și se înmoaie, revine apoi în forță. Nu există o tratez mâine. Azi este cel mai bun moment să mergi la dermatolog !